Friday, September 23, 2011
Creasta Pietrei Craiului intr-o zi
Anul trecut fusesem pentru prima data la Plaiu Foii, atunci am vazut creasta pietrei craiului, si mi-am spus: hm, ce frumos trebuie sa fie acolo sus...
Anul acesta, dupa tura de anduranta din Fagaras, si alte ture in Bucegi si Ceahlau, am avut placuta surpriza sa imi spuna Lex: nu vrei sa mergem poimaine la munte, in Piatra Craiului?
Eu atata asteptam, evident ca am spus instant DA! Mi-am cumparat harta, m-am documentat in legatura cu traseele si timpii intermediari, rezervare la cabana aveam deja facuta.
Zis si facut, ajungem seara la Plaiu Foii, si ne culcam cu gandul la ziua ce urmeaza.
La 7:10 plecam deja din fata cabanei. A fost dimineata perfecta: racoare, cer senin, roua, si crestele indepartate ne priveau impunatoare. Abia asteptam sa ajungem suuuuuus!!
Din Plaiu Foii am pornit catre Ref. Spirlea, la care am ajuns fara probleme intr-o 1:30. Am facut un mic popas, am tras aer adanc in piept, si am mers mai departe catre Zaplaz.
De la Spirlea am mers pe o poteca pe langa stanci, pana cand am dat de grohotis, si apoi am ajuns la Zaplaz, unde am ramas impresionata de formatiunile acelea...m-au dus cu gandul la o rola mare de svaiter, parca eram niste soricei care se aflau in fata imposibilului...dar foarte fericiti :D
Mi-au placut la nebunie portiunile cu lanturi. Apreciez mult traseele unde nu trebuie doar sa urci la deal...ci acelea unde poti urca pieptis, ajutandu-ma de maini si catarare. Candva o sa merg si la sala de escalada, trebuie!
Dupa un urcus abrupt, mai cu lanturi, mai cu grohotis, ajungem la Ref. din Saua Grind, la 15 min de Vf. La Om. De la Plaiu Foii pana in creasta am facut 5 ore.
De acolo am continuat catre Vf. Ascutit si al sau refugiu, am ajuns acolo in 3 ore 20 min.
De acolo se mai merge aprox. 1 Ora pana la iesirea din creasta prin Ref. Diana. Acolo sunt 2 posibilitati de coborare: prin stanga traseul o ia direct la vale doar prin grohotis. Noi am mers prin dreapta, prin Brana Caprelor, unde exista doar 2 portiuni de grohotis care alterneaza cu poteci, tot acolo e primul izvor: la Gavanu. Noi cand am ajuns acolo, izvorul era secat dar am avut totusi surpriza de a ne lua la intrecere cu o capra bruna.
La 6:30 eram la Ref. Diana, unde erau multe corturi amplasate, si am grabit pasul sa ajungem inapoi la cabana, mai ales ca in septembrie soarele apune mai devreme, si nu am fi vrut sa mergem prea mult pe intuneric.
Norocul a facut ca am ajuns la cabana la 20 de min dupa ce a apus soarele, la 8:15 eram deja in fata cabanei, pregatindu-ne sa mancam o ciorba calda...si un pahar de vin.
Dupa 13 ore de mers, mi-am primit rasplata: o baie fierbinte, relaxare, si un somn adanc.
Pozele sunt disponibile aici: http://www.flickr.com/photos/atrifan/6161678305/in/set-72157627703383920/
Echipa a fost formata din mine, Lex, si Dan.
Concluzii si impresii: a fost o tura minunata, greutate sporita. Eu sincer nu cred ca as fi facut fata daca nu as fi avut antrenamentul din fagaras si bucegi.
Atentie: in creasta nu exista surse de apa. Cele mai apropiate sunt la Gavanul, sau langa Ref. Ascuns.
Tura asta se putea face lejer in 2 zile, cu inoptare la ref. din Saua Grind sau la Ref. Ascutit.
Si uite asa am facut cunostinta cu Piatra Craiului. La anul ne vom cunoaste mai bine :)
Subscribe to:
Posts (Atom)