Vara asta am umblat destul de mult, si m-am gandit ca ar fi pacat sa se lase incet praful peste una din cele mai frumoase momente pe care le-am trait.
Pe 17 iulie am planificat o tura la munte. Cum nu am mai fost niciodata pe munte cu rucsacul in spate, ce m-am gandit eu? Super! Pai mergem pe Moldoveanu, nu?
In inconstienta si prostia mea, nu prea stiam eu ce ma asteapta, mai ales ca aveam sa duc in spate 20kg. Asa ca ne-am pregatit serios, fizic si psihic, pentru ce avea sa urmeze. Nu mi-am dat seama de un lucru decat atunci cand eram complet epuizata fizic: eu asta imi doream. Imi doream sa simt durerea de picioare, de spate, de ceafa, oboseala, pentru a ajunge seara sa pun capul pe "perna" si sa adorm instant, dupa ce am coborat de pe munte, avand in continuare pe retina minunatele imagini pe care si acum le vad: munti, nori, si un cer incredibil de albastru. Am adormit cu gandul ca "am reusit!"
Echipa a fost formata din Laura, Claudiu, Lex si cu mine. Un numar optim pentru o tura la munte. Initial planificasem o tura lunga de 8 zile, incepand de la cabana Negoiu, Vf. Negoiu, Lacul Caltun, Podragu, Moldoveanu, Fereastra Mare a Sambetei, si iesirea din traseu la Plaiu Foii. Din pacate, socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ.
Ajungem de dimineata in Porumbacu de Jos, si un domn cumsecade ne duce cu masina pana aproape de cararea catre cabana Negoiu. Dupa primele 20 de minute, I was like: Are we there yet?? Claudiu se uita cam lung la mine:D
Batman, batman, am vrut munte...
OK...nu mai carasem pana atunci un rucsac atat de greu. In fine, cu greu am urcat prin padure si pe la pranz am ajuns la cabana Negoiu, unde am mancat o ciorba calda, si un magar a incercat sa imi manance mancarea din rucsac (that bastard!), apoi am incercat sa dormim putin.
Seara, Claudiu probabil a defrisat o padure, si a facut din ea un foc de tabara, foarte dragut:D
A doua zi, am pornit spre Vf. Negoiu, in speranta ca pana seara ajungem la Balea. Am trecut prin Acele Cleopatrei, ajungand in Saua Cleopatrei, de unde se vedea in apropiere Vf. Negoiu. A fost incredibil...era atat de salbatic, masiv, si oarecum neprimitor...pareau a fi doar stanci ascutite una deasupra celeilalte. Cu greu am urcat in patru labe pana sus, dar cand am ajuns in varf, nimic nu mai conta. A fost un moment greu de uitat, plin de emotii si o bucurie care parca si acum ma insufleteste.
De la Cabana Negoiu pana in varf facusem 6h30, mult peste medie, asa ca am pornit repede spre Caltun. In coborare, norii deja ne amenintau. Nu a durat mult, si a inceput o ploaie cu gheaaaaaata......Lex radea de mine, ca in sfarsit mi-am primit si eu botezul....
Partea cea mai grea a fost in Strunga Doamnei, din cauza vantului rece care ne ridica pelerinele de ploaie in cap, si nu vedeam unde puneam piciorul, iar rocile erau ude, astfel pericolul de alunca a fost mare. Au fost cateva momente in care ma pierdusem cu firea, dar pana la urma am ajuns toti cu bine, si la ora 18:00 am intrat in refugiul Caltun. Dumnezeu exista!
A treia zi, cerul era senin si curat.
Claudiu si Laura erau intr-o forma mai buna decat noi...iar Lex era cam obosit. Ei au plecat mai devreme, pentru a putea ajunge la cabana Podragu, iar noi am coborat impreuna spre Balea Lac. Seara am ajuns in Bucuresti, si am adormit in patutul de acasa...ce bine a fost! Sus in varf ma gandeam: ce departe e patul meu de acasa, parca e din alta lume...si uite totusi ca am ajuns cu bine, intregi, si cu o dorinta arzatoare sa repetam astfel de experiente.
